Beatless

Beatless

Informaţii despre serie

Genuri:
Acţiune, Dramă, Romantic, Science-Fiction
Stadiu:
În desfășurare
Voce:
Limba Japoneză
Vârsta minimă:
Adolescenți 13+
Descriere:
Cu mari progrese în tehnologie, omenirea a creat hIE-urile, roboți umanoizi care servesc drept populație și servitori personali pentru societate. Spre deosebire de mulți alții, inimosul licean, Arato Endou, tratează hIE-urile de la egal la egal, dar situația lui financiară nu-i permite să aibă unul. Totuși, viața lui este zdruncinată când o fugă obișnuită până la magazinul local se duce pe apa sâmbetei. Arato e în pragul morții, dar, din fericire, el este salvat de un hIE anormal care cară un sicriu plin de arme. Numele ei este Lacia, una dintre cele cinci hIE-uri foarte avansate care au scăpat recent din ghearele misterioasei corporații MemeFrame. Confruntându-se cu o mașină hackuită care îi amenință că îi va călca, Lacia îi propune lui Arato un târg. În schimbul salvării vieții lui, trebuie să se înregistreze ca noul ei stăpân, prin urmare, devenind complet responsabil de acțiunile ei. Fără alte opțiuni, el se decide să aibă încredere în această fată artificială și îi dă voie să locuiască în casa lui. Chiar dacă Lacia se obișnuiește cu noul și pacifistul ei stil de viață, ea îl avertizează pe fermecatul Arato cu privire la un singur lucru: ea nu are suflet.
Data lansării:
13 ianuarie 2018

Traducere:
Jimbo
Encoding:
Cody
Verificare:
KyubiVal, Darkness
Caută serie
Cele mai recente anime
Tate no Yuusha no Nariagari Anime Episodul 25
Slayers Next Episodul 26
Slayers Next Episodul 25
Slayers Next Episodul 24
Nurarihyon no Mago / Nura: Rise of the Yokai Clan Episodul 17
Enmusubi no Youko-chan / Fox Spirit Matchmaker Episodul 11
One Punch Man 2 Episodul 11
Gunjou no Magmell / Magmel of the Sea Blue Episodul 12
Slayers Next Episodul 23
Release the Spyce Episodul 12
Isekai Quartet Episodul 12
Slayers Next Episodul 22
Kono Yo no Hate de Koi wo Utau Shoujo YU-NO / YU-NO: A girl who chants love at the bound of this world. Episodul 13
Bokurano Episodul 17
Black Clover Episodul 89
Nodame Cantabile Episodul 20
Release the Spyce Episodul 11
Dororo Episodul 24
Hitori no Shita: The Outcast 2 Episodul 17
Slayers Next Episodul 21
Hai to Gensou no Grimgar Episodul 12
Ito Junji: Collection – Tomie, Partea 2
Kono Oto Tomare! Episodul 12
Yagate Kimi ni Naru / Bloom Into You Episodul 13
Yatogame-chan Kansatsu Nikki Episodul 12
Shoumetsu Toshi Episodul 12
Fairy Gone Episodul 12
Boruto: Naruto Next Generations Episodul 112
One Piece Episodul 890
Fairy Tail Episodul 314
Shingeki no Kyojin 3 / Attack on Titan 3 Episodul 21
Nodame Cantabile Episodul 19
Senryuu Shoujo Episodul 12
Hanasaku Iroha / Blossoms for Tomorrow Episodul 17
Hanasaku Iroha / Blossoms for Tomorrow Episodul 16
Hanasaku Iroha / Blossoms for Tomorrow Episodul 15
Back Street Girls: Gokudolls Episodul 10
D.Gray-man Episodul 103
D.Gray-man Episodul 102
D.Gray-man Episodul 101
Nodame Cantabile Episodul 18
Back Street Girls: Gokudolls Episodul 9
Kimetsu no Yaiba Episodul 12
Yagate Kimi ni Naru / Bloom Into You Episodul 12
Bokutachi wa Benkyou ga Dekinai Episodul 12
Hunter x Hunter (2011) Episodul 71
Slayers Next Episodul 20
Slayers Next Episodul 19
Chi’s Sweet Home Episodul 50
Chi’s Sweet Home Episodul 49
Chi’s Sweet Home Episodul 48
Chi’s Sweet Home Episodul 47
Chi’s Sweet Home Episodul 46
Chi’s Sweet Home Episodul 45
Chi’s Sweet Home Episodul 44
Chi’s Sweet Home Episodul 43
Chi’s Sweet Home Episodul 42
Chi’s Sweet Home Episodul 41
Chi’s Sweet Home Episodul 40
Nodame Cantabile Episodul 17
Bungou Stray Dogs Episodul 35
Saiki Kusuo no Ψ-nan Episodul 9
Saiki Kusuo no Ψ-nan Episodul 8
Nurarihyon no Mago / Nura: Rise of the Yokai Clan Episodul 16
Fruits Basket (2019) Episodul 12
Click aici pentru a urmări oricare din aceste serii.
Despre comentarii și mulțumiri
Loading...
Episoade anunţate
Îți place AnimeKage? Intră și în comunitatea de pe Facebook!